- Toate
- Comanda
- Tipărire
- Detalii tehnice
Tiparele digitale sunt documente ce vă sunt trimise prin email sau pot fi descărcate ca fişiere PDF sau fişiere CAD (dxf, mdl, tmp etc.) în funcţie de selecţia dvs. din zona de cumpărături, pe care le puteţi descărca apoi pe computer, le puteţi importa, imprima, asambla, şi coase la domiciliu sau atelier. Beneficiul este că acestea sunt transmise instantaneu - aţi putea începe proiectul în câteva minute!. În cazul tiparelor noastre acestea nu sunt suprapuse unul peste altul, au rezervele de coasere incluse în ele, mărimile sunt clar delimitate prin culori, deci aveţi marele avantaj ca nu mai pierdeţi timp cu desluşirea tiparului din amalgamul de linii şi puncte, nu mai pierdeţi timp cu adăugarea rezervelor de coasere, acestea putând fi decupate direct imediat ce au fost lipite doar alegând culoarea mărimii dorite. Pentru a va fi şi mai uşor recomandam tipărirea fişierului PDF formatele A1 sau A0 la un centru de copiere pentru a evita chiar şi asamblarea lor.
Da, toate rezervele de coasere sunt întotdeauna incluse în tipar. Folosim rezervele cusăturilor industriale, dar valoarea rezervei cusăturii este întotdeauna indicată şi la pagina de produs, la rubrica de ţesături şi accesorii sau în documentul ''Instrucţiuni de coasere'' pe care îl primiţi la achiziţionarea tiparului.
Având în vedere locaţia noastră (Europa), folosim măsurători metrice (centimetri). Pentru clienţi ce doresc tipare la comanda folosim şi sistemul imperial (inch). Fişierele CAD din magazinul nostru folosesc sistemul metric, deci luaţi în considerare acest lucru atunci când importaţi fişierul CAD (mdl, tmp, aama,dxf etc).
DA! Sunteţi bineveniţi să coaseţi pentru dumneavoastră, prietenii dvs., să vindeţi articolele de îmbrăcăminte executate cu tiparele noastre în magazinul dumneavoastră online sau fizic, în atelier, sau chiar să le produceţi în masă într-o fabrica de confecţii. Modelele sunt însoţite de licenţa royalty-free ceea ce va conferă acest drept. Un link sau o recomandare pentru tipar este apreciat.
Nu este obligatoriu, poţi să faci comenzi ca şi vizitator. Cu toate acestea, utilizatorii înregistraţi pot obţine reduceri, au tiparele stocate în contul lor, pot sugera noi modele, pot trimite fotografii pentru galerie şi pot câştiga modele gratuite, pot tipări facturi şi pot urmări istoricul comenzilor. Pot solicita să testeze tiparele pentru modelele noi, nepublicate.
Dacă sunteţi mulţumiţi cu tipărirea şi îmbinarea mai multor coli pentru plăcerea de a lucra acasă, alegeţi formatele PDF A3, A4 sau Letter din dosarul primit la cumpărare, în funcţie de imprimanta pe care o aveţi. Cu toate acestea, mulţi clienţi preferă să tipărească formatul pdf A1 sau A0 cu ajutorul centrelor de copiere din apropiere. Puteţi trimite aceste fişier la cea mai apropiat copy center şi primiţi un tipar uşor de tăiat la un preţ extrem de convenabil. Majoritatea acestor centre lucrează acum cu fişiere PDF color. Nu uitaţi sa ii rugaţi sa va tipărească la scara 1/1 sau scara reala.
Da, pentru a păstra preţurile scăzute ale tiparelor şi pentru a oferi o gamă mai mare de mărimi, oferim instrucţiuni de bază pentru coasere şi instrucţiuni mai detaliate numai atunci când este necesar. Acestea pot fi găsite în documentul "instrucţiuni"ce îl primiţi împreună cu tiparul. Ele nu au fotografii sau schiţe ale procesului, cu excepţia operaţiilor dificile dar va pot fi de un real folos. Ne concentrăm mai mult pe felul cum îmbracă tiparele şi lăsăm clienţii noştri să aleagă metoda cea mai potrivită de coasere pentru detalii, în funcţie de ţesătura folosită.
Da, cu mare plăcere. Avem o mulţime de servicii profesionale începând de la atelier de prototipuri şi serie 0, până la încadrări pentru sălile de croit dotate cu utilaje speciale pentru șpănuire şi tăiere (tăiere cu laser). Puteţi găsi mai multe detalii la adresa https://cadpatterns.com/ro/our-services/. Doar faceţi clic pe tipul de servicii pe care îl doriţi să aflaţi mai multe detalii sau de asemenea ne puteţi contacta cu orice cerere legată de industria confecţiilor şi moda. Cu toate acestea, dacă vă place o produs pe care l-aţi văzut undeva sau aveţi o idee, sunteţi binevenit să sugeraţi un nou model şi fotografia sau schiţa dvs. vor fi analizate de către designerii noştri şi o data selectată, o vor folosi ca inspiraţie pentru tiparul următor ce va fi lansat.
NU. Puteţi utiliza acest tipar pentru uz personal, pentru folosirea lui pentru uz comercial al produselor finite, puteţi produce câte articole de îmbrăcăminte doriţi şi le puteţi vinde în orice cantitate, dar nu aveţi dreptul să revindeţi tiparul de cusut achiziţionat de la CADPatterns sau să îl distribuiţi gratuit. Toate tiparele din magazin sunt însoţite de licenţa royality- free, înseamnă că plătiţi o singură data în schimbul dreptului de a utiliza un tipar nelimitat (sau o altă lucrare protejată prin drepturi de autor, brevet sau marca comercială) în conformitate cu termenii şi condiţiile convenite. Nu înseamnă că tiparul poate fi redistribuit. Fiecare achiziţie conţine o licenţa care vă permite să utilizaţi instrucţiunile pentru producţie personală, caritate, producţie mică sau producţie în masă; să vindeţi produsele finite realizate cu tiparele CadPatterns; să utilizaţi produsul finit pentru a promova vânzările ulterioare ale modelului şi / sau ţesăturii folosite; în scop educational (cu condiţia să se permită maxim o copie per student dar nu mai mult de 5 studenţi/tipar ); dar vă împiedică să faceţi modificarea în scopul sau vânzarea către o altă entitate, sau ca după modificări sa îl vindeţi ca fiind tiparul dvs. Această licenţă acoperă, de asemenea, modelele, tiparele şi tutorialele noastre gratuite.
Dacă vă reamintiţi adresa de e-mail pe care aţi folosit-o pentru a înregistra contul, sau numele de utilizator puteţi utiliza pagina de recuperare a parolei: https://cadpatterns.com/ro/my-account/lost-password//.
Când plasaţi comanda în magazinul nostru, veţi primi un e-mail imediat după
confirmarea plaţii, cu un link pentru a vă descărca tiparul. E-mailul va veni de la "Cad
Patterns
Începeţi prin a măsura bustul, talia, şoldul şi comparaţi cu tabelul măsurătorilor corporale de la pagina https://cadpatterns.com/ro/size-guide/.. Dacă vă potriviţi intre 2 mărimi diferite la bust, talie sau şold, puteţi ajusta tiparul între dimensiuni pentru a face o dimensiune personalizată ce vi se va potrivi. Deci, selectaţi mărimea cea mai mare conform culorii din tipare şi după aceea faceţi mici modificări în procesul de coasere dacă este necesar.
Toate mărimile pe care le vedeţi pe pagina produsului sunt incluse în tipar. Nu se suprapun mărimile, există un tipar gradat clar definitivat, deci este foarte uşor să selectaţi mărimea în funcţie de culoarea alocata şi indicata, după ce aţi imprimat PDFul. Când veţi obţine tiparul, îl veţi avea în suficiente mărimi pentru a vă îmbrăca întreaga familie sau toată gama de clienţi!
Tiparele CADPatterns sunt concepute pentru o femeie care are o înălţime de 169 cm, dar se pot găsi şi tipare pentru doamne scunde sau înalte. Pentru bărbaţi tiparele sunt proiectate pentru înălţimea de 178 cm. Pentru copii şi adolescenţi dimensiunea este în funcţie de înălţime şi vârstă.
Dacă imprimaţi direct dintr-un browser web, este posibil să aveţi această problemă. Pentru a rezolva această problemă, descărcaţi mai întâi fişierul pe calculator, apoi utilizaţi Adobe Reader pentru a deschide fişierul şi imprima.
Da, în prezent oferim tiparele în format decupat (pdf-uri) ce le puteţi imprima pe hârtie A4, Letter, A3, A1 şi A0 precum şi fişiere CAD (dxf, mdl, tmp).
Unele centre de copiere au plotter sau imprimante largi şi pot imprima pe o hârtie A1 sau A0, fişierul pdf. Notă: PDF-ul este color.
Pentru a utiliza fişierul CAD trebuie să aveţi un software licenţiat CAD (Gerber, Lectra, Gemini, Investronica, etc.) şi un plotter. În cazul în care utilizaţi unul dintre aceste programe CAD, faceţi importul sau încadrările conform instrucţiunilor furnizorului de soft. Dacă vă confruntaţi cu incompatibilităţi de import, vă rugăm a nu ezita să ne contactaţi.
Asiguraţi-vă că aveţi cea mai recentă versiune a programului Adobe Reader şi computerul nu încearcă să deschidă fişierul utilizând alt program. Dacă aveţi încă probleme, vă rugăm să ne contactaţi şi vom afla ce sa întâmplat. Nu tipăriţi niciodată tiparele PDF de pe telefonul mobil sau de pe tabletă. Există probleme între aceste dispozitive şi imprimante (incompatibilitate la scară)
Limitarea numărului de posibilităţi de descărcare reprezintă o protecţie împotriva distribuţiei neautorizate. Ne pare rău dacă e frustrant. Uneori, computerele nu sunt configurate pentru a deschide automat fişierele descărcate şi poate fi uşor să descarce ceva de mai multe ori, fără ca operatorul sa realizeze acest lucru. Dacă vi se întâmplă acest lucru, este posibil să găsiţi fişierul căutând în dosarul Descărcări sau căutând numele modelului pe computer(de exemplu 7000 - uitaţi-vă la numărul SKU de pe pagina produsului sau factura pentru a identifica tiparul). Dacă tot nu puteţi găsi fişierul, contactaţi-ne şi găsim o soluţie în retransmiterea tiparului.